ANUNȚ DE PARTICIPARE pentru acordarea de finanțări nerambursabile de la bugetul local al Comunei Chiajna pentru structurile sportive din comuna Chiajna – 2025

Autoritatea Contractantă – Comuna Chiajna, cu sediul în str. Speranței nr. 1 bis, sat Dudu, comuna Chiajna, judeţul Ilfov, cod fiscal 4364527, telefon +40 (21) 436.11.22, fax + 40 (21) 436.11.44, e-mail: [email protected], face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul 2025:
  1. Comuna Chiajna invită persoanele fizice şi juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună propuneri de proiecte în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniul Sport.
  2. Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanţare nerambursabilă a proiectelor din domeniul Sport, pe anul 2025, este prevăzută în Legea nr.350/2005, privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările şi completările ulterioare.
  3. Programul sportiv în cadrul căruia Comuna Chiajna finanțează proiecte din fonduri publice este „Promovarea sportului de performanță”, suma alocată din bugetul local pentru anul 2025, fiind de 15.000 mii lei.
  4. Durata proiectelor: anul 2025.
  5. Documentaţia de solicitare a finanţării nerambursabile se poate descărca de pe site-ul autorității contractante sau se poate procura de la sediul Comunei Chiajna, str. Speranței nr. 1 bis, sat Dudu, comuna Chiajna, judeţul Ilfov.
  6. Solicitanții vor putea depune documentația prevăzută în Ghidul Solicitantului la registratura Comunei Chiajna – str. Speranței nr. 1 bis, sat Dudu, comuna Chiajna, județul Ilfov.
  7. Data limită pentru depunerea propunerilor de proiecte este 21 martie 2025, ora 16.00, cu respectarea prevederilor art.20, alin.(2) și alin.(3) din Legea nr.350/2005, motivul accelerării procedurii de selecție fiind competițiile sportive de pe raza comunei Chiajna care sunt deja în desfășurare.
  8. Data de selecție și evaluare a proiectelor va fi în 24 martie 2025, orele 9.00-16.00.